Suprinzatorul Da Nang

Am dormit bine de tot in prima noapte din Da Nang, lafaindu-ma prin tot patul. Ma gandesc ca Lukas a avut treaba multa aseara si nu are cum sa se treazeasca pana in ora pranzului.

Totusi, nu apuc sa arunc de doua ori cu apa pe fata si apare in camera domnul Casanova. Credeam ca o sa vad un zambet, dar baiatul e suparat tare si rabufneste inca din prima secunda: aseara, au ajuns in camera de hotel, iar tanti a intrat repede in baie ca sa faca un dus. A iesit apoi goala, s-a asezat pe pat intr-o pozitie sexoasa si… abia atunci i-a cerut pentru prima data bani.

La fel ca mine, Lukas nu a platit niciodata pentru sex, asa ca a dat-o afara pe netrebnica in urmatorul moment. Apoi, femeia i-a cerut sa ii dea macar niste bani de taxi, dar el a ramas ramas fem pe pozitie si i-a inchis usa. Foarte bine i-a facut!

Se pare ca barul de aseara este frecventat de expati sexagenari si de prostituate vietnameze de varsta (si mana) a doua, iar tipul de aseara de la masa tanticilor este, cel mai probabil, pestele lor.

Putin mai tarziu, primim amandoi mesaje de la el: vrea sa ne vedem la o bere. Il stergem binisor din lista de prieteni si ne amuzam acum de toata intamplarea. Suntem bine, exact langa hotel este un locusor cu cafea buna si cu banh mi. E un fel de cafenea-frizerie, administrata de o femeie simpatica, ce vorbeste engleza destul de bine.

Asa de buna e cafeaua ei, incat nu ne putem abtine sa nu o bem si pe a doua. Nu e nicio graba, vremea este inchisa si cautam sa nu stam prea mult afara. Sper totusi ca, macar intr-una din zilele petrecute aici, sa nu fie nori deasupra pasului Hải Vân si sa urcam acolo din nou.

Sta sa ploua, asa ca alegem sa vizitam muzeul Art in Paradise (3D TRICK ART), dar asta nu inainte de a aprinde o tigara creativa.

Am ramas captiv in oglinda…

De fapt, locul asta ar trebui sa se cheme Muzeul Iluziilor Optice.

De ce oare or fi pictat florile cu susul in jos…?

Incaperile muzeului au teme diverse, de la lumea animala si pana la cea frantastica.

L-ati vazut cumva pe Thor? Mi-a picat ciocanul lui pe picior…

Toti peretii sunt incarcati de picturi tridimensionale mai mici sau mai mari.

Incercand sa iau si eu balonul

Iluzia reuseste doar atunci cand subiectul se afla unde trebuie, iar fotografia este facuta din unghiul corect.

Un siren…

Lukas nu prea are chef, dar eu devin destul de creativ, distandu-ma ca un copil si facand poze peste tot. Stau de vorba cu piticii din Alba ca Zapada.

N-am ce discuta cu Mutulica!

Fac baie in vin…

Putin mai la stanga va rog!

Iar apoi nu mai stiu cum trebuie sa stau pe placa de surf.

Nu va suparati, in ce directie este plaja?

Fara sa ne dam seama, petrecem destul de mult timp in muzeu, iesind afara abia la vremea amurgului. Incalecam motoretele si fugim repede, pentru ca-l vedem ocupat pe tipul care e de serviciu si nu stim daca mai trebuie sa platim pentru parcare.

Ne e cam foame, iar Lukas a gasit pe Internet adresa unui restaurant vegetarian.

Ajungem pana acolo, parcam, intram si… nu prea ne convin preturile: pare sa fie de fitze. Ospatarita, o tinerica dulcica foc, ne uimeste total, dandu-ne numele si adresa restaurantului vegetarian preferat ei. O face chiar sub ochii sefei, care pare ca banuieste ceva, desi nu pricepe o boaba de engleza. Jos palaria fatuca omenoasa!

Punem adresa pe GPS si acesta ne aduce destul de aproape de partea centrala a Da Nang-ului, la Quán chay Thúy. Pentru vegetarienii ce viziteaza Vietnamul, cuvantul magic este “chay” (iar “quán” inseamna alimente). Restaurantele “chay” exista in mai toate orasele insemnate din tara, iar acestea servesc exclusiv preparate vegetariene, desi pe meniurile lor se gasesc articole ca pho de pui, vacuta, peste, etc. “Carnea” nu este adevarata, ea este preparata din soia si legume, in asa fel incat sa semene cat mai mult cu cea reala.

Restaurantul asta parca are mancare si mai buna decat cel din Huế. Totusi, singurul sortiment care nu prea ma da pe spate este un soi de gelatina cu ceva in mijloc, invelita in frunza de banana (bánh ít). Pe langa noi, mai ia aici masa un grup de calugari budisti. E clar ca fatuca ne-a trimis exact unde trebuie! Chiar ne gandim sa mergem sa ii ducem niste flori.

Mai facem o plimbare motociclistica prin oras, luam cateva beri la pachet si mergem sa fumam o tigara pe plaja. Se spune ca se face surf in Da Nang, ba chiar exista si o scoala de surf aici, nu departe de hotelul nostru. Numai ca valuri nu sunt, iar marea este la fel de linistita precum un lac peste care bate vantul.

Nelinistit este insa baiatul care vine sa ne ceara bani pentru sezlonguri, asta desi e seara, iar Soarele isi face de cap intr-o alta zona a globului pamantesc pe care traim. Nu-i bai, ne mutam cururile pe nisip, doi metri mai incolo. Ne ceri bani si pe nisip acum?

Urmatoarea dimineata ne trimite negresit tot jos, la cafeneaua cu frizerie. Norii par sa sa se tina tare si nu vor sa plece nici astazi de pe trecatoarea Hải Vân.

Dau repede o tura pana la plaja si valurile sunt la fel de mici ca aseara. “Charlie don’t surf”, cum ar spune colonelul Kilgore din Apocalypse Now. Nu are pe ce sa surf-uiasca nici daca ar vrea.

Lukas e curios de un drum pana la Bà Nà Hills, asa incalecam motoretele si plecam intr-acolo. Aflata la 25km de Da Nang, Bà Nà Hills este o statiune de munte construita de francezi, la inceputul secolului XX. Ridicata la 1500m altitudine, statiunea arata ca un orasel medieval frantuzesc, cu castel cu tot – imagine total iesita din comun aici, in Asia.

Da Nang-ul face loc naturii pe drumul nostru, care devine totodata mult mai putin traficat. Imediat apar si curbele, preferatele noastre: ce o sa ne mai distram pe traseul asta pana sus in varf!

Cateva curbe mai in sus, iarasi prietena noastra stupoarea: drumul e blocat de o bariera. Operatorul ei ne tot zambeste, dar face pe prostul si nu vrea nici de al dracu’ sa o ridice. Ii explicam in toate limbile pe care le stim si el nimic. O tine pe a lui, retardel ne tot face semn sa ne intoarcem si sa urcam cu telegondola.

Ni se rupe noua de telegondola (sau de oraselul francez), noi mai mult pentru drumul asta de munte am venit aici. E incredibil! Mama lui de drum privat si de sete de bani! Ne intoarcem dezamagiti cei 3-4 km catre statia de jos a hotiei…

Sus exista chiar un parc tematic, iar de curand, a fost inaugurat un pod pitoresc sustinut (cica) de doua maini imense (mainile de beton ale lui ‘mniezo’).

Statia de jos este mult mai dotata, complexa si mai bine organizata decat ne puteam astepta.

Statia de jos a telegondolei Bà Nà Hills

Locul pute de trazneste a turism industrial.

Statia de jos a telegondolei Bà Nà Hills

Cu sperantele zdruncinate, ne mergem totusi pana la casierie, ca sa aflam cat costa sa urci pana la Bà Nà Hills. Pretul depaseste cele mai negre scenarii ale noastre, precum si orice forma de bun simt: 700.000 dongi (124 lei). Si mai curios ni se par turistii (straini si vietnamezi), care fac coada ca sa arunce banii astia.

Dezamagiti si intristati, incalecam caii si plecam inapoi spre Da Nang. Nu am urcat cu “cea mai lunga telegondola continua din lume” si nu am vazut nici “oraselul frantuzesc de la inaltime”… Ne doare in cur de nu mai putem!

GPS-ul e setat si ne duce undeva in zona sudica a unui Da Nang ce mai are inca multe de aratat. Acolo, in apropiere de malul plat al marii, se ridica 5 muntisori de marmura si calcar. Intreg ansamblul se cheama Ngũ Hành Sơn (sau Muntii Celor 5 Elemente), fiecare munte purtand numele unui element al naturii.

Dintre toti, se poate vizita doar cel mai mare – Muntele de Apa; fapt confirmat si pe mine dupa ce am incercat sa gasesc o cale usoara de a urca pe ceilalti.

Reusim sa nu platim pentru parcare, lasandu-ne motocicletele langa o femeie de la care cumparam cate o nuca de cocos. Biletul de acces costa 15.000 dongi (nici 3 lei), asa da!

Maruntaiele acestui munte ascund nu mai putin de 4 pesteri de diferite dimensiuni, pesteri ce au capatat importanta religioasa inca de pe vremea cand aceste locuri erau stapanite de hindusii Champa.

Cu timpul, intregul muntele a fost transformat intr-un interesant complex budist, cu scari si alei linistite ce isi croiesc drum prin, sau pe langa stanci.

Alergand pe pereti, in apropierea pesterii Huyen Khong

Dintre pesteri, Huyen Khong are cea mai mare si mai aratoasa incapere centrala.

Pestera Huyen Khong (credit: Lukas)

Cele 3-4 gauri din tavanul sau permit accesul luminii naturale in pestera, razele cazand mai ales pe statuia lui Buddha. In lumina asta speciala, apare deodata, sarbatoritul dubios de beat care ne-a dat de baut in barul din Hanoi. Acum e treaz si vorbeste engleza cu accent britanic (degeaba incerca el atunci sa se dea francez). Nu-si aminteste de noi si nici de seara aceea. Cred si eu…

Tipul patrunde in camera centrala a grotei, desi patru gardieni mitologici pazesc scara de la intrare.

Pestera Huyen Khong. Scarile de acces (credit: Lukas)

Am o banuiala ca baietii nu pazesc mare lucru si mai mult stau ca statuiile, dar asta e doar o parerea mea.

Dupa ce parasim pestera, scarile ne poarte tot mai sus, catre varful muntelui – locul in care contemplam o priveliste excelenta asupra Da Nang-ului.

Da Nang vazut de pe Muntele de Apa

Coboram si traversam destul de repede celelalte pesteri micute, ajungand pana la urma la interesantul si tacutul complex monastic Linh Ung Non Nuoc.

Portiune din complexul Linh Ung Non Nuoc

Pe langa micutele temple si nelipsita statuie a lui Buddha, aici se mai gaseste o pagoda aratoasa.

Pagoda din Linh Ung Non Nuoc

Mai jos, gasim o minunata scena simbolistica, plina cu dragoni.

Linh Ung Non Nuoc. Scena cu dragoni

Apoi o micuta terasa cu vedere spre Sud.

Terasa sudica (credit: Lukas)

Si mai jos, aproape de baza muntelui, se gaseste superba Pestera Am Phu. Am, am! Ma mandresc si nu dau la nimenea!

Podul cu semnele zodiacului chinezesc de la intrarea in pestera Am Phu

Pestera pare sa fie impartita pe trei niveluri: jos, centru si sus.

Pestera Am Phu. Zona centrala

Leduri colorate, lumini si figurine din mitologia budista stau asezate la tot pasul, iar mai jos, miscarile iti sunt urmarite din unele crapaturi, de catre demoni curiosi.

Pestera Am Phu. Demon din zona de jos

Partea cea mai de jos a pesterii reprezinta de fapt, o forma folclorica a iadului budist, in care oamenii sunt chinuiti de animale fioroase si de o sumedenie de draci (si nu stiu de ce marea a majoritate a oamenilor chinuiti aici, sunt femei). Partea de sus, cea care se apropie de lumina naturala din tavanul grotei, reprezinta bineinteles, Raiul.

Urcand catre Rai

Flori, ofrande, pagode si statuete in miniatura paveaza drumul de trepte ce duce catre ceruri. Mai sus, peretele pesterii poara chiar sculpturi in basorelief.

Pestera Am Phu. Basorelief din zona de sus

Sus de tot, se afla statui tot mai mici ale lui Buddha meditand, iar intr-o nisa din dreapta lor, se gaseste Buddha feminin.

Pestera Am Phu. Partea cea mai de sus. (Buddha feminin nu este vizibil din acest unghi)

Ne roade tot mai tare foamea, aici este oricum aproape ora inchiderii, asa ca mergem spre iesire pentru a ne recupera motociclete. Mai sunt oare tot acolo unde le-am parcat? … Da, da: uite-le!

Ne alergam ca descreieratii prin trafic pana la restaurantul laudat, iar acolo ne comandam iarasi de mancare de parca nu ar mai exista ziua de maine.

Odata potolit zgomotul facut de balaurul din stomac, celelalte simturi incep sa isi revina, iar cu ocazia asta bagam de seama ca toti vietnamezii se uita la un meci. Nu vedem niciun TV din locul in care stam, dar ii auzim cum se bucura. Cred ca se executa pentalty-uri, ca se bucura prea des. Ce meci o fi? Pare important…

Nu apucam sa terminam bine ce avem in farfurii, ca se declanseaza in mod subit, o isterie generala. Parca au innebunit cu totii: din restaurant, pana in strada si pana la blocurile vecine. Se comporta de parca fiecare ar fi castigat marele premiu de la loterie. Ce tare!!!

N-am mai vazut asa ceva din 2000, cand eu dadeam capacitatea, iar Romania invingea Anglia cu 3-2, iesind din gupe si calificandu-se in sferturile de finala ale Campionatului European. Numai ca romanii nu aveau scutere ca vietnamezii astia.. si nici nu goneau cu ele claxonand peste tot prin oras. Ma mai mira faptul ca au facut atat de repede rost de steaguri… oare le aveau pregatite de dinainte? Cat optimism…

Bucuria se raspandeste cu repeziciune, ajungand si in sufletele noastre deschise. Radem si zambim ca prostii, fara sa stim de ce. Platim masa, luam motoretele si incercam ne facem loc prin dementa de trafic. Inaintam cat decat pana la podul Dragonului, dar mai departe nu mai poate trece pe aici nici macar o musca.

De unde pana unde nebunia asta? Nici macar nu este vorba despre echipa mare… Selectionata de fotbal a Vietnamului a castigat la loviturile de departajare in fata Quatar-ului, calficandu-se in finala Cupei Asiei U-23.

Uau, ce tari sunt vietnamezii ca stiu sa se bucure pentru ce este al lor, bravo! Noi romanii nu avem niciun habar ce face echipa noastra U-23…

Pe Lukas nu il mai vad prin vacarmul vesel de aici; cred ca forteaza trecerea podului, ceea ce mi se pare imposibil acum. Eu intru pe contrasens, fac cumva stanga si incep sa urmez cursul raului prin traficul asurzitor de bucuros, cautand sa imi incerc norocul la urmatorul pod.

Mai incolo, succes! Nu e blocat, dar se merge incet. Gonesc apoi mai departe, ajungand in sfarsit undeva inaintea lui Lukas. Dupa vreo jumatate de ora, apare si Lukas in camera, imbatat pur si simplu de bucuria oamenilor din jur. Asta e o seara magica – trebuie neaparat sa iesim in oras.

Ne odihnim putin, facem dus, povestim cu cei de acasa despre ce se intampla aici, apoi ne imbracam la camasa si consideram amandoi ca ar fi o idee buna sa lasam motoretele la hotel si sa comandam un UBER. Cel mai probabil se va lasa cu mult alcool…

E aproape ora 22:00 si cum nu e bine sa bei pe burta goala, ii spunem soferului de UBER sa ne duca la restaurantul vegetarian laudat. Problema este ca acesta inchide la 22:30, iar Podul Dragonului este in continuare blocat de petrecareti, desi au trecut aproape 4 ore de cand s-a terminat meciul.

Ne miscam foarte incet, dar totusi ne miscam… si ajungem la restaurant in timp util. Doar ca… ca astazi au inchis mai devreme.

Plecam in cautarea unor gherete cu banh mi, dar nu gasim decat un magazinas care este inca deschis, si de la care cumparam o plasa de beri. Planuim sa ajungem cu ea pe pod, sa petrecem si noi cu vietnamezii. Asta dupa ce mancam ceva, bineinteles.

Numai ca nu parcurgem nici 50 de metri si suntem chemati, cu maxima insistenta, de un grup vesel si zgomotos. E chiar urat sa refuzi, asa ca luam si noi loc langa ei.

Engleza nu vorbeste nicicare, dar spre deosebire de altii, ei inteleg cateva cuvinte totusi, mai ales atunci cand ele sunt acompaniate de mima de calitate. Pe langa calificarea echipei in finala, astazi ei sarbatoresc ziua unuia dintre baieti, in mod vizibil cel mai avansat intre ale petrecutului de aici.

La bere cu baietii veseli

E ocazie tare frumoasa pentru noi, pentru ca oamenii astia petrec in cel mai vietnamez mod posibil: pe trotuarul din fata salonului la care lucreaza unul dintre ei, au scos (deja atat de tipicele) masute si scaunele minuscule, cumparate de la raionul de copii (oricum nu cred ca exista vreun raion cu mobila pentru adulti in Vietnam). Pe masute, stau imprastiate cateva gustari, de la chiftelute pana la bucati de mango sau de mere.

Se bea bere, numai ca berile nu se tin (ca la noi) in frigider, ele se odihnesc in cutie, langa masa si.. sunt calde. Asta nu e o problema, pentru ca in Vietnam se bea bere cu gheata, iar baietii detin doua pungi pline cu gheata. Gunoaiele se arunca pe jos, la fel cum am vazut peste tot in tara asta. Asta pentru ca maturatorii sunt multi si isi fac bine treaba, zi de zi.

Muzica se aude dintr-o boxa portabila, la care, pe langa tableta, mai este conectat prin bluethooth, un microfon. Fiecare intepreteaza cate o melodie, urmand ritmul si versurile din clipuri de karaoke de pe YouTube.

Vor cu tot dinadinsul ca Lukas si cu mine sa cantam macar cate o melodie, mai ales una de la noi de acasa. De Romania n-au auzit ei vietnamezii prea multe, dar ma topesc de ras cu absolut fiecare ocazie cu care Lukas se lupta sa explice ca vine din Austria, nu din Australia. Iese intotdeauna un numar de comedie: Nu, nu Australia – AUSSTRRRIA… Vienna… Mozart… snichtzel… Europa!

Nicio treaba.. ei australieni au mai intalnit, dar niciun austriac. Baietii raman pana la urma cu impresia ca si Lukas este tot roman – unul mai special asa, care mananca snichtzel. Intre timp, careva dintre ei a scos din strafundurile YouTube-ului, un videoclip popular romanesc.

Melodia este despre ciobanit, iar mai toate cadrele sunt cu miei, oi, pajisti si ciobani in cojoace lungi din blana de oaie, ce isi odihnesc bratele in ciomege. N-au mai vazut sau auzit asa ceva: mai au putin si se tavalesc pe jos de ras.

Care mai izbuteste sa respire de la atata ras, ma indeamna sa iau microfonul si sa cant melodia. Cum s-o cant amice? Acum o aud si eu pentru prima oara…

Ce sa-i faci? Romanii tot ciobani sunt.. chiar si in Da Nang. Ce sa stie vietnamezii astia ce buna-i branza, mai ales aia de oaie? Ei mananca numai tofu pe aici.

Unul dintre feciori are parul mai lung. Extrem de rar am vazut vreun baiat cu parul lung in Vietnam… E roacker, are si tricou de roacker. Hotarat sa nu scapam fara sa cantam ceva, isi incearca norocul cu o melodie rock, care se vede ca ii place mult.

Numai ca piesa este de la o formatie obscura, despre care nu am auzit nici eu si nici Lukas. Roackerul o canta bine cap-coada, cunoscand si pronuntand foarte corect versurile in engleza ale melodiei, asta desi el nu vorbeste aceasta limba. E clar: karaokele nu-i de ici de colo, e treaba serioasa, care necesita exercitiu si antrenament!

S-a facut destul de tarziu, iar noi incepem sa deranjam tot cartierul cu galagia pe care o facem. Dupa unii dintre baieti suna deja nevestele… pentru a doua oara, asa ca terminam berea asta si mergem. Oameni faini, se ofera sa ne duca pe amandoi pana la hotel, dar noi nu mergem acolo: noaptea abia a inceput!

Ne luam la revedere cu drag si plecam mai departe. Acum chiar ca ne este foame! Umblam pe jos cateva stradute (ce nasol e fara motocicleta) si gasim o minunata ghereta cu banh mi. Fara discutie, topim fiecare cate doua, apoi observam ca tanti are si bere rece de vanzare.

Luam cate doua pentru drum si plecam mai departe. Noaptea continua…

Lasă un răspuns