Đà Lạt mai este locul asta…

Astazi e timpul sa incetez numaratoarea zilelor consecutive cu vreme frumoasa. Asta pentru ca e clar ca aceasta este perioada anului (mijlocul iernii din emisfera Nordica) in care sa vizitezi Sudul Vietnamului, nu Nordul.

Totusi, multi ar putea gasi insuportabila caldura de aici din Sud, Đà Lạt-ul constituind pentru acestia un loc ideal pentru respiro.

Cocotat la o altitudine de 1500m si situat in centrul podisului ce cuprinde aproape intreaga provincie Lâm Đồng, orasul asta este o adevarata insula a confortului termic, constituind totodata locul predilect al saigonezilor pentru escapadele finalurilor de saptamana.

Pe langa asta, Đà Lạt-ul si imprejurimile sale ascund numeroase locuri ce merita descoperite. Unul dintre acestea este cascada Cam Ly, care se afla chiar in apropierea hotelului nostru, pe cursul raului cu acelasi nume. Din cartier, accesul pe partea cealalta a raului Cam Ly se face prin intermediul unui pod de fier ingust, destinat pietonilor si vehiculelor cu doua roti.

Đà Lạt. Raul Cam Ly

Traversez cu grija podul si urmaresc cursul raului pret de 2-3 sute de metri, ajungand repede aproape de cascada. Numai ca aceasta nu se poate vedea din strada, pentru asta exista o singura intrare, la care cineva taie, bineinteles, bilete.

Chiar este o suma modica de plata, principiile mele nu ma lasa sa le dau bani acestor oameni ca sa vad cascada din cartierul in care stau. Drept urmare incerc sa gasesc o alta cale, una in care pot arunca gratis cu privirea. Imediat, norocul imi face cu ochiul si observ un templu budist simpatic ceva mai incolo, templu a carui poarta este deschisa.

Privind din curtea templului catre cascada Cam Ly

Victorie! Inauntru exista o terasa destul de generoasa, care da exact spre cascada. Nu sunt chiar langa ea, dar am zoom optic pe aparatul foto.

Cascada Cam Ly

Ascult sursurul apei pret de un minut si ies afara, incercand sa imi dau seama unde pisici a putut sa dispara Lukas, in aceste 3-4 sute de metri cat am facut pana aici. Ii las mesaje, ba chiar fac un ocol inapoi pana aproape de hotel si cu toate astea tot nu reusesc sa dau de el. Nu cred ca a patit ceva, cel mai probabil a trecut pe langa mine, asa ca decid sa continui traseul, cu ochii in patru dupa motoreta lui cea rosie.

Temperatura este aproape constanta in Đà Lạt pe tot parcursul anului, iar asta face ca locul asta sa fie ideal pentru cresterea legumelor si fructelor ce au nevoie de un climat temperat, nu tropical. Datorita acestui fapt, dealurile dimprejurul Đà Lạt-ului sunt acoperite de sute de sere, cu diverse culturi.

Opresc si intru intr-una aflata la sosea, in care cresc flori. Nu stiu ce flori sunt astea, dar daca arata ca niste galbenele rosii, oare se numesc rosinele?

In sera cu flori

Lucratorii dinauntru sunt foarte prietenosi, imi zambesc cu gura pana la urechi si imi tot fac semne sa merg peste tot si sa vizitez toate colturile serelor. Ce draguti sunt vietnamezii… Pacat ca imi raman papucii in pamantul asta moale si abia pot inainta.

De aici incerc sa ajung la o cascada destul de spectaculoasa, aflata pe soseaua DT725, la 25km departare.

Drumul asta se unduieste placut printre fertilele dealuri din apropierea Đà Lạt-ului, oferind cateva locuri excelente pentru a contempla privelistea.

Peisaj de pe soseaua DT725

Tot aici primesc mesaj de la Lukas: e deja la cascada si ma asteapta acolo, asa ca ii dau gaz cat pot de tare pana acolo, bucurandu-ma de curbe si de traseul asta frumos.

La Cascada Elefantului ni se cer bani pana si pe parcarea motocicletelor. Suflete libere, abordam situatia intr-o maniera nihilistica, parcand langa niste boscheti, in imediata apropiere a “parcarii” lor amenajate pentru facut bani. Cate unii ne urmaresc si ne tot zic in vietnameza ca nu avem voie sa oprim acolo, dar noi ne facem ca nu intelegem si le raspundem cu semnul acela pe care l-am vazut atat de des, fluturand degetele pe langa tampla.

Succes maxim! Cat de mult ii deranjeaza semnul ala, e incredibil! Aproape la fel de mult ca pe noi, atunci cand avem ceva important de reparat si il vedem inainte de a putea pune o intrebare macar.

Simtim amandoi o satisfactie uriasa pentru minuscula noastra victorie, in timp ce trecem pe langa tipii astia si vorbele lor, dand din cap si facand acel semn incontinuu.

Numai ca de data asta nu scapam de plata biletului (cu un pret destul de mic) de la intrare… din principiu nu prea imi convine, dar cascada asta merita totusi vazuta mai de aproape.

Cu un aer artistic, la Cascada Elefantului

Daca tot am platit, pai atunci sa parasim traseul turistic si sa o vedem din toate unghiurile, zic!

Lukas si Cascada Elefantului

Pentru a prinde un unghi si mai bun, trebuie insa sa ne cataram pe niste stanci. Las asadar papucii jos si abordez peretii bolovanilor cu talpile goale. Tot acum, imi apar cu folos in minte, invataturile primite de la feciorii de la panoul de catarat din Craiova: multumesc baieti!

Pasind victorios mai sus si mai aproape de cascada

Pentru efect maxim, gasesc absolut necesara fotografierea (in pozitie bucuroasa) pe un copac mort, ce sta cazut deasupra torentului ce isi ia avant de sub cascada.

Usor, sa nu cadem in apa!

Sesiunea foto fiind incheiata, urcam inapoi catre locul in care am lasat motocicletele, gandindu-ne ce fel de magarii ne-or fi facut neghiobii aia de la parcare. Speram ca nu le-au dus de acolo…

Ei bine succes din nou: motoretele sunt la locul lor! Doar ca au fost vizitate de o persoana cu un puternic simt estetic, persoana care ne-a schimbat castile intre ele: casca mea rosie e acum pe motoreta rosie a lui Lukas, iar casca lui neagra sta acum pe iubitoarea mea de mecanici.

Mi se pare corect, i-am propus lui Lukas schimbul de casti inca din prima zi, numai ca el si-a cumparat casca nou nouta, nu la capatana a doua. Pornim de aici pe niste drumuri laturalnice, pe care ne tot invartim, pana reusim sa ajungem intr-o plantatie de cafea cu vedere directa catre cascada.

Inspectand productia de cafea de anul asta. In departare: Cascada Elefantului

Tare frumos mai este pe aici.. este gandul cu care plecam amandoi mai departe, conducand sportiv si ajungand pana la urma in drumurile principale QL27, apoi in CT14.  

De pe ultimul, in directia Đà Lạt, se poate vizita complexul monastic de pe langa cascada Prenn, dar noi gandim ca pretul biletului este prea ridicat pentru a vizita inca o cascada.

Procedam apoi in acelasi mod si cu Datanla, o cascada aflata destul de aproape de Đà Lạt, intr-o frumoasa padure de pini. Decidem, in schimb, sa dam o tura lacului de acumulare Tuyền Lâm.

Lacul este inconjurat de dealuri domoale, pe care cresc… ati ghicit: tot pini; prezenta acestor arbori aducand magie si romantism locului, ei reprezentand totodata unul dintre simbolurile Đà Lạt-ului.

Numai ca magia pare sa ocoleasca unul dintre pitorestile maluri ale lacului, acolo unde intalnim un proiect imobiliar esuat.

Cladiri abandonate pe malul lacului Tuyền Lâm

Vilele sunt construite “la rosu” (nu am inteles niciodata de ce ii spune asa) si lasate aici precum o ofranda oferita timpului. Acum, zidurile lor constituie locul de joaca al artistilor ce fac graffiti, o adevarata expozitie in aer liber pentru lucrarile si tag-urile lor.

Intr-una dintre vile

Daca stiam ca avem cazare gratis pe malul lacului Tuyền Lâm, cu arta urbana inclusa, ne gandeam de doua ori inainte sa ne cazam la hotelul ala din oras.

Totusi, pe malul opus al lacului magia inca exista; ba mai mult, ea s-a materializat sub forma unor conace enorm de aratoase, grupate impreuna, in asa fel incat sa le fie usor bogatilor sa se viziteze intre ei.

Lacul si conacele sale

Lukas decide sa se intoarca in oras, dar eu tin sa mai lungesc putin traseul si lumina acestei zile, continuand plimbarea pana la captul drumului de pe malul acesta al lacului. Acolo, dupa ce sunt nevoit sa merg pe pietris cativa kilometri, sunt rasplatit cu un nou tablou semnal de prietenul meu Sorinel:

Lacul Tuyền Lâm in lumina apusului

Pornesc prin praf si pietris inapoi spre Đà Lạt, ajungand pana la urma pe un drum de asfalt, ce trece printr-o alta zona cu sere si plantatii de capsuni.

Privind spre ferma de capsuni

Ce frumos! Daca alegi sa cumperi, ti se da o galetusa ca sa iti alegi singur capsunile pe ti le doreste inima. In plus, clima de aici le permite fermierilor sa planteze capsunile in orice luna si sa aiba productie pe aproape tot parcursul anului. Đà Lạt este asadar asa cum ii spune unul dintre numeroasele lui supranume: “Orasul Primaverii Eterne”.

Ei bine, turul zile de azi s-a terminat, intunericul coborand din nou peste noi. Inapoi in oras, ma intalnesc cu Lukas, oprindu-ne iarasi la un mare ospat, in restaurantul vegetarian.

Revenim apoi la hotel, unde pierdem niste timp asteptand sa elibereze altii dusul comun de pe etaj. Pierdem destula de multa vreme de fapt, pentru ca atunci cand ne uitam la ceas, realizam ca am pierut inceputul eclipsei de Luna ce are loc in aceasta seara.

Iesim afara si gasim rapid un parculet din care sa urmarim fenomenul astronomic. Luna este complet rosie, fiind total acoperita de umbra Pamantului in momentul de fata.

Lukas porneste motorul si pleaca in cautarea unui magazin, intorcandu-se rapid cu niste beri. Discutam mult despre oameni, culturi, filosofii, in timp ce incercam sa surprindem cat mai bine eclipsa cu camera mea foto compacta, la care nu am trepied. Incercam sa improvizam unul din pietre si crengi.

Eclipsa de Luna, in faza a doua

Berile, timpul, dar si discutiile astea serioase ne-au facut iarasi foame, asa ca lasam Luna sa ne lumineze calea, in cautarea unei gustari de seara. Drumul ne duce insa in apropierea unui loc din care duduie bass-ul muzicii.

Curiosi de fel, intram sa vedem ce se intampla acolo….

Este vorba despre un club de cartier, totusi unul care sta foarte bine la capitolul boxe si lumini. Preturile sunt de bun simt… e chiar fain aici, singura carenta fiind la capitolul public. Inauntru nu suntem decat noi si inca doua grupuri de baieti: unul jos langa bar, altul la etaj. Cei de jos ne-au intampinat din primul moment in care am pus piciorul aici, invitandu-ne la ei la masa si turnandu-ne bere in pahare.

Dam noroc, radem, tot bem si iarasi bem… Nici macar nu conteaza ca nu vorbeste nicicare engleza, pentru ca nici in vietnameza nu ne-am putem intelege din cauza volumului, toata comunicarea noastra avand loc prin semne si mima. Muzica nu e rea deloc: e un fel de tekhno, asa mai de topaiala.

Singurele fete prezente in club sunt insa cele care lucreaza aici. Una dintre ele este (cum era si de asteptat in Vietnam) DJ-ul din seara asta. Tipa are un decolteu generos, cu care ne hipnotizeaza pe toti, de acolo de sus de la pupitru, in timp ce danseaza cu foc pe muzica pe care o mixeaza.

Cealalta fata prezenta in club are, in schimb, un job neintalnit de mine pana acum. Danseaza, provoaca, vorbeste cu clientii, flirteaza, le bea pana si bauturile de pe masa, pentru ca acestia sa comande altele si sa faca vanzare. As putea denumi job-ul asta ca “socializatoare profesionista”… De fapt, daca ma gandesc mai bine, avem si noi in Europa treaba asta, numai ca nu este un job adevarat: la noi ii zice “fosta iubita”.

Noii nostri prieteni vietnamezi din club s-au cam imbatat, asa ca achita nota si pleaca impleticindu-se haios, fara ca sa accepte sa dam si noi macar un rand de bauturi.

Stiau baietii ce stiau… imediat dupa ce ies ei, DJ-ita isi termina programul si pleaca sa isi odihneasca decolteul, lasand pupitrul si mixerul in grija unui tip. Foamea incepe sa ne zbiere din stomac mai tare ca muzica asta, asa ca imediat vine timpul sa plecam si noi.

Ce bine e afara in liniste! Imi tiuie urechile de ma dor… La ce le-o place sa asculte muzica in halul asta de tare?

Norocul face sa gasim un micut restaurant care e inca deschis, asezat strategic pentru a prelua ametitii infometati ce pleaca din club. In timp ce ne asteptam mancarea, realizam ca ne-am imbatat destul de bine, mai bine ca oricand in excursia asta. Ma clatin eu bine, dar Lukas abia mai vorbeste.

Ne astamparam foamea si radem in hohote, fara sa facem insa prea mult scandal (sper). Sper sa fie blanda mahmureala cu noi maine dimineata…

Lasă un răspuns